După ce a abandonat în setul doi al meciului cu tenismena din Estonia, Anett Kontaveit, din optimile turneului de la Miami, din cauza unei accidentări la umărul drept, Bianca Andreescu a anunțat cum se va bucura de performanțele obținute până acum.
„Ce să faci cu 1.3 milioane de dolari? Doar n-o să-i las acolo. Da, probabil că o să ajung pe la cumpărături pentru că încă nu am apucat să-mi iau ceva. Personal doream să-mi cumpăr o geantă Louis Vuitton în momentul în care reușeam să câștig o sumă mare de bani, deci probabil că asta o să fac”, a spus Bianca Andreescu la conferința de presă, susținută după meciul cu Anett Kontaveit
Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Indian Wells. În finală s-a impus în fața jucătoarei din Germania, Angelique Kerber, sportivă pe care a învins-o și la Miami. În urma finalei câștigate, Andreescu va primi 1.3 milioane de dolari.
Foto: Hepta